LIMBA ROMANA
Şi chiar dacă lumea actorilor e plină de controverse şi musteşte de intrigi, nu putem să nu remarcăm că atunci când vine vorba de talentul şi valoarea unui artist, nu mai este loc de discordie. La realizarea acestui top am consultat o serie de personalităţi, care au avut ocazia să-i vadă în scenă sau pe ecran pe marii noştri actori. Ei sunt cei care ne-au împărtăşit impresii şi ne-au furnizat o serie de date despre actorii noştri. Le suntem recunoscători lui: Andrei Strâmbeanu, Dina Ghimpu, Anatol Durbală, Andrei Vartic, Alionei Baroncea, Andrei Porubin pe care i-am deranjat cu insistenţă, dar care au acceptat cu amabilitate să ne ajute să restabilim verigile lipsă din informaţiile pe care le deţineam.
1. Mihai Volontir
Născut: 9 martie 1934, Satul Glinjeni, Rezina
A absolvit Şcoala pedagogică din Orhei şi, deşi din 1957 până în prezent este actorul unui singur teatru – „Vasile Alecsandri” din Bălţi, Mihai Volontir s-a remarcat prin rolurile sale din film. Figură marcantă a filmului moldovenesc în perioada anilor 70-80, Mihai Volontir devine cunoscut în întreaga ţară şi în spaţiul post-sovietic cu rolul ţiganului Budulai. În cinematografie a debutat în 1967 în filmul lui Gheorghe Vodă „Se caută un paznic”. Talentul său a fost remarcat şi actorul a fost invitat să filmeze în Rusia, acolo unde rămâne şi până astăzi o somitate, în pofida accentului său nostim. Palmaresul lui Mihai Volontir este impresionant, ultimul său rol de film fiind cel care i-a adus celebritatea – Budulai (Studioul „Ekran”, 1984). Chiar dacă se confruntă cu grave probleme de sănătate, scena este cea care îi tămăduieşte rănile şi dezamăgirile, Mihai Volontir activând în continuare pe scena naţionalului bălţean.
2. Svetlana Toma
Născută: 24 mai 1947, or. Chişinău
Actriţă de teatru şi film, Svetlana Toma a părăsit teatrul (după 1969 a fost un timp actriţă la Teatrul rus din Tiraspol) în favoarea filmului, deşi filmul bun din Basarabia se făcea la acea vreme cu cei mai buni actori de teatru. Perioada ei de glorie datează cu anii 1960-80. În cinematografie debutează în „Poienile roşii” ale lui Loteanu. Cel mai cunoscut rol al său este Rada din „Şatra”, rol pentru care îi revine premiul pentru cel mai bun rol feminin la Festivalul internaţional de filme din Praga în 1977. În acelaşi an, este declarată cea mai bună actriţă, pentru acelaşi rol, la Festivalul internaţional de filme din Panama. Uniunea Cineaştilor şi Comitetul de Stat îi acordă diploma pentru cel mai bun rol feminin în 1979, în „Vreau să cânt”. Urmează câteva roluri memorabile în filmele „La porţile satanei” (1980), „Luceafărul” (1986) şi „Cursa” (1989). Se stabileşte cu traiul la Moscova, apărând în câteva producţii cinematografice ruseşti, dar nici unul dintre filmele în care joacă şi nici rolurile pe care le interpretează nu cunosc succesul şi recunoaşterea „Şatrei”.
3. Dumitru Caraciobanu
Născut: 12 martie 1929 , s. Novoseliskoie, Reni
Decedat: 15 ianuarie 1980, or. Chişinău
Cel mai mare actor al scenei naţionale, şi-a început activitatea la Teatrul „Luceafărul” unde a strălucit în perioada 1960-1968. Se afirmă în primii ani de activitate, fiind recunoscut drept cel mai talentat actor al generaţiei sale. Un alt Caraciobanu nu mai avea să apară. În 1961, debutează în cinematografie cu filmul „Omul merge după soare”, fapt ce îi sporeşte popularitatea, devenind un simbol al anilor 60-70. Actor de caracter, Dumitru Caraciobanu avea şi un nemaipomenit simţ muzical. Existenţa sa zbuciumată a fost curmată necruţător la doar 45 de ani. Împreună cu Ecaterina Malcoci, a alcătuit cel mai invidiat cuplu din lumea teatrală. Atât ea, cât şi el, aveau să servească, în timpul vieţii, subiectul bârfelor, dar şi al admiraţiei totale. Căci actorii nu au vicii, ci doar slăbiciuni.
4. Grigore Grigoriu
Născut: 4 aprilie 1941, Căuşeni
Decedat: 20 decembrie 2003
Rolul lui Loiko Zobar din „Şatra” i-a adus recunoaştere internaţională. Este rolul cu care Grigore Grigoriu a luat premiul pentru cel mai bun rol masculin la Festivalul Internaţional de film de la Praga în 1977. Cel mai carismatic actor al scenei noastre, Grigore Grigoriu şi-a început cariera ca actor amator în Teatrul Popular din Căuşeni. Din 1959 a activat la Teatrul Naţional din Bălţi, urmează scena „Luceafărului”, în perioada în care acest teatru era în plină glorie. Emil Lotenau îl remarcă şi îl aduce în lumea filmului (Grigoriu a jucat aproape în toate filmele regizorului), în 1966 debutează strălucit în filmul „Poienile roşii”. Grigore Grigoriu a fost, pe drept cuvânt, un star al cinematografiei noastre, un actor de o rară forţă dramatică şi de o sensibilitate aparte, una dintre cele mai importante figuri ale culturii basarabene. Nu putem uita rolul său din “Tandra şi dulcea mea fiară”. Ironia sorţii face ca ultimul rol „să-l interpreteze” tot în drum spre vânătoare, în localitatea Palanca din Ştefan Vodă, unde un banal accident rutier a răpit viaţa unuia dintre cei mai mari actori de film şi teatru pe care i-a avut Basarabia până acum.
5. Petru Vutcărău
Născut: 11 iulie 1960, Chişinău
Un actor superb, un lider înnăscut. În 1991, se întorcea de la Moscova şi revoluţiona mişcarea teatrală din Basarabia. Împreună cu colegii săi, aduce la Chişinău teatrul de anvergură şi smulge vălul de pe teatrul sovietic, îmbâcsit şi ideologizat la maximum, prezentându-l în toată goliciunea lui. „Cântăreaţa cheală” aduce suflul proaspăt, tineresc în Basarabia, deschiderea clasei intelectuale către valorile nepieritoare ale artei. A spart cu îndrăzneală cortina de fier din minţile şi concepţiile funcţionarilor încarceraţi în cămaşa de forţă a teatrului propagandistic. Nostalgicii consumatori de teatru nu pot uita rolul lui Vutcărău din „În aşteptarea lui Godot”. Spectatorii de atunci ne vorbesc despre un Vutcărău spontan şi imprevizibil, care ţinea publicul cu sufletul la gură, care controla orice răsuflare a acestui public şi ştia să uimească şi să încânte până la delir. Cunoscutul actor rus Oleg Yankovski avea să afirme despre Petru Vutcărău că este „un actor genial”, după ce-l văzuse, la Chişinău, în „Regele moare”. De vreo zece ani se retrage însă în culisele teatrului, optând pentru regie şi prilejuindu-ne adevărate revelaţii cu „Maşinăria Cehov”, spre exemplu. Viziunile sale regizorale sunt inedite. Prin spectacolele pe care le regizează, este recunoscut şi apreciat la Bucureşti, Paris, Tokyo, adică peste tot în lume unde există tradiţie teatrală.
6. Eugeniu Ureche
Născut: 27 martie 1917, Chişinău
Decedat: 27 ianuarie 2005
Eugeniu Ureche, actor, regizor şi cântăreţ, vocea gravă, blândă şi domoală care ne fascina de la radio, un om de viţă veche, corect şi onest. Pe când eram copii şi nu aveam posibilitatea să-l vedem pe scena teatrului, ne vrăjea de la radio cu monologurile şi spectacolele pe care le sonoriza. Patriarhul scenei basarabene a fost, într-adevăr, un om înzestrat de la Dumnezeu. Pe lângă harul nemaipomenit de cântăreţ şi actor, Eugeniu Ureche a mai fost sculptor, pictor, scenograf, fotograf, giuvaer. Din teatru a plecat în 1979, precum avea să afirme în ultimul său interviu „datorită multor canalii care îmi doreau moartea”. Dar, în 2002, Andrei Vartic reuşeşte să-l readucă pe scena Naţionalului şi Eugeniu Ureche a ţinut publicul cu răsuflarea întretăiată mai bine de jumătate de oră, timp în care ne-a recitat în latină din „Ovidiu”.
7. Constantin Constantinov
Născut: 7 iulie 1915, satul Sucleea, Slobozia
Decedat: 8 martie 2003, or. Chişinău
A debutat pe scena Teatrului muzical-dramatic „A. S. Puşkin” în 1944. Cel care l-a învăţat teatru a fost Eugeniu Ureche, sub îndrumarea căruia a făcut un Pristanda memorabil. În 1955 debutează şi în cinematografie, la studioul „Maxim Gorki” din Moscova, cu filmul muzical „Leana”. Dacă ar mai fi ţinut Dumnezeu cu noi, anul acesta ar fi marcat jumătate de secol de carieră cinematografică. A făcut doar 48. Şi până în ultima clipă a vieţii sale, a ţinut să fie în iureşul evenimentelor. În teatru a jucat mai mult roluri de comedie. Deşi a realizat o serie de chipuri şi personaje, nea Costache rămâne în amintirea noastră cu rolul Chiriţei şi al Pristandei şi cu neîntrecutul său dar al pătăraniilor. Ca şi majoritatea personalităţilor noastre, a sfârşit în sărăcie şi mizerie. Avea, însă, un leac pentru toate grijile şi nevoile – îşi punea costumul şi ieşea din curtea sa de pe strada Şciusev. În jurul lui se aduna lumea ca la comedie. Atunci nea Costache se întorcea tămăduit şi vesel acasă, unde îl aştepta Artista Poporului Ecaterina Cazimirov.
8. Petru Baracci
Născut: 25 iulie 1929, or. Bolgrad, Cetatea Albă
Cariera lui Petru Baracci îşi are începutul în 1952 la Teatrul „A. S. Puşkin” din Chişinău, unde a evoluat în roluri de comedie şi lirico-dramatice. Deşi este cunoscut şi ca actor de cinema, rolurile de forţă ale lui Petru Baracci au fost în teatru, unde l-a interpretat pe Petru cel Mare, pe Gorodnici, pe Ovidiu. În cinematografie a debutat în 1955 în filmul „Melodii moldoveneşti”, turnat la studioul din Odesa. La ”Moldova-film” apare în 1963 în filmul „Aşteptaţi-ne în zori”. Unul dintre rolurile sale de rezistenţă în cinematografie este cel din „Trecea o lebădă pe ape”, film al regizorului Vasile Pascaru, în care Baracci interpretează rolul Tatei. De mai mulţi ani este preşedintele UNITEM.
9. Victor Ciutac
Născut: 2 ianuarie 1938, satul Şirăuţi, Briceni
Şi-a început activitatea la Bălţi, pe scena Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri”. Din 1974 vine la „A. S. Puşkin”, actualul Naţional. În film debutează cu „Poienile roşii”, peliculă semnată de Emil Loteanu. În perioada anilor 70-80, Ciutac este unul dintre cei mai populari actori de film din Moldova. Rolul lui Ştefan Bardă în filmul „Durata zilei” îi aduce premiul I pentru cea mai bună interpretare a unui rol masculin la Festivalul Unional de Film din 1975, ediţia a VIII-a, desfăşurat la Chişinău. În teatru se remarcă în rolurile pe care le face împreună cu Veniamin Apostol. Ciutac rămâne a fi însă „Tata” scenei basarabene, după rolul din spectacolul omonim al lui Dumitru Matcovschi. În prezent locuieşte la Bucureşti.
10. Valeriu Cupcea
Născut: 12 martie 1925
Decedat: 15 ianuarie 1989
Actor şi regizor, Valeriu Cupcea dăinuie în amintirea noastră cu rolul lui Eminescu din spectacolul cu acelaşi nume al lui Ştefănescu. A fost prim-regizor al Teatrului Naţional (pe atunci „Puşkin”). A montat peste 50 de spectacole, în special dramaturgie naţională: „Fântâna Blanduziei”, „Iaşii în carnaval”, „Două fete ş-o neneacă”, „Sânzeana şi Pepelea”, dar şi piese după dramaturgii care i-au fost contemporani – Ana Lupan („Roata vremii”), Tudor Vidraşcu („Două vieţi şi a treia”), Ion Druţă („Păsările tinereţii noastre”), Gh. Malarciuc („Nu mai vreau să-mi faceţi bine”), etc. Pe lângă impresionanta carieră teatrală, Valeriu Cupcea a apărut, cu roluri memorabile, şi într-o serie de filme: „Singur în faţa dragostei”, „Lăutarii”, „Dimitrie Cantemir”. A fost unul dintre cei mai mari declamatori pe care i-a avut scena basarabeană până în prezent. A fost profesor pentru generaţii întregi de actori, fiindu-le un model de vorbire scenică şi rostire românească. În 2001, Ministerul Culturii instituie premiul special „Valeriu Cupcea”, decernat anual maeştrilor de artă teatrală. Din octombrie 2002, Sala Mică studio a Teatrului Naţional ”Mihai Eminescu” se numeşte „Valeriu Cupcea”.
11. Viorica Chircă
Născută: 28 iunie 1941
A absolvit Conservatorul de Stat “G. Muzicescu”, facultatea teatrală, specialitatea actor de teatru şi cinema. La Naţional este angajată din 1961. Memorabile sunt apariţiile ei în spectacolele „Două vieţi şi a treia” (Lilia), „Eminescu” (Veronica), „Romeo şi Julieta” (Julieta), spectacole care se jucau cu casa închisă la acea vreme. Este actriţa care a avut norocul să interpreteze roluri mari chiar la începutul carierei sale. O bună perioadă de timp a stat în culise, aceasta fiind tocmai perioada în care era în plină floare. În unul din ultimele interviuri, Veniamin Apostol avea să afirme că este actriţa care a avut marele nenoroc să nu aibă în preajmă un regizor potrivit care s-o distribuie la timp în rolurile pe care le-a meritat, în special, roluri cehoviene.
12. Veniamin Apostol
Născut: 15 august 1928, Dubna, Soroca Decedat: 14 decembrie 2001
Actor şi regizor, Veniamin Apostol a fost unul dintre promotorii gândirii teatrale din R. Moldova. După absolvirea Institutului de Artă Teatrală „Lunacearski” din Moscova, debutează cu succes pe scena Teatrului Academic „A. S. Puşkin”, actualul Teatru Naţional, cu spectacolul „Noaptea privighetorilor”. Are o colaborare fructuoasă cu Dumitru Matcovschi („Tata”, „Pomul vieţii”, „Abecedarul”, „Destinul”). În toate aceste spectacole îl distribuie în rolurile principale pe Victor Ciutac. Cei trei (Matcovschi, Apostol şi Ciutac) formează o echipă de creaţie, scriind, uneori, chiar şi textele pieselor împreună. Pentru spectacolele sale, Apostol colaborează şi cu Ion Aldea-Teodorovici, iar muzica scrisă de Ion pentru piesele pe care le montează regizorul devin şlagăre. Un intelectual în adevărat sens al cuvântului, Apostol studia foarte mult, tindea sa fie în pas cu noutăţile teatrului contemporan. CV-ul său impresionant face trimiteri la o sumedenie de funcţii pe care le-a deţinut, printre care cea de preşedinte al Uniunii Teatrale din Moldova şi rector al Academiei de Muzică, Teatru, Film şi Arte Plastice din Moldova (pe atunci Institutul de Arte Frumoase). Biroul său de rector se transforma în ateliere de creaţie pentru studenţii săi, care se reţineau până dimineaţă, ascultând prelegerile profesorului. Credea până la orbire în elevii săi şi îi promova cu ardoare, fiind foarte ataşat de ei.
13. Sandu Grecu
Născut: 14 februarie 1960
Îl cunoaştem mai mult din sketchurile de la Teatrul de miniaturi, din filmele de comedie apărute după ’90 şi în calitate de regizor la Teatrul „Satiricus”. Dar Sandu Grecu are şi o bogată experienţă actoricească. În teatru a jucat la „Alexe Mateevici” şi a interpretat roluri de caracter, deşi îi sunt proprii şi rolurile de comedie. Este un actor talentat şi foarte convingător, calităţi ce se întrevăd, de altfel, şi din spectacolele pe care le montează la „Satiricus”. Diversitatea de genuri şi stiluri pe care le abordează ne vorbesc despre căutările sale teatrale, dar şi despre descoperirea propriei identităţi.
14.Ion Ungureanu
Născut: 2 august 1935, satul Opaci, Căuşeni
După absolvirea Institutului „Şciukin”, Ion Ungureanu revine la Chişinău în 1960 şi este angajat în calitate de actor la Teatrul „Luceafărul”. Ulterior (1963) devine directorul acestei prestigioase, pe vremuri, instituţii culturale. Peste zece ani este nevoit să părăsească R. Moldova, fiind acuzat de naţionalism. În perioada 1978-1989, este regizor la Teatrul Armatei din Moscova. În 1989, revine la Chişinău fiind ales deputat în primul Parlament al R. Moldova. Apoi devine ministru al Culturii şi Cultelor. În cinematografie debutează în primul film realizat la „Moldova-Film”, în 1958, „Când omul nu-i la locul lui”. Pe lângă rolurile din teatru şi film, a dublat zeci de filme în limba română. Se remarcă prin sensibilitate şi expresivitate artistică, rămânând, în acelaşi timp, firesc. În prezent este vicepreşedintele Fundaţiei Culturale Române.
15. Ecaterina Malcoci
Născută: 11 iunie 1937, satul Crocmaz, Ştefan Vodă
Decedată: 26 mai 2002, Chişinău
Cea mai frumoasă actriţă pe care a avut-o scena naţională până în prezent. Regizorii moscoviţi îşi pierdeau capul după ea (cunoscutul Vasili Lanovoi nu şi-a revenit mult timp după decizia ei de a reveni în Moldova). Avea un păr lung şi viguros de culoarea cânepei, pe care nu-l putea cuminţi nici o broboadă. Ulterior, când s-a întors la Chişinău şi a activat la „Luceafărul” în perioada anilor 60-70, colegii o conduceau, pe rând, acasă, pentru că, după reprezentaţii, era aşteptată şi urmărită de admiratori insistenţi, care nu scăpau nici un spectacol cu ea şi nici o ocazie să-i facă declaraţii de dragoste. Lumea venea la teatru doar ca s-o vadă. Pe lângă rolurile memorabile pe care le-a făcut în teatru, a apărut într-o serie de filme produse de „Moldova-film” („Insula vulturilor”, „Aşteptaţi-ne în zori”, „Ultima noapte în rai”, „Ce-i trebuie omului”), creând imaginea actorului împlinit. A sfârşit tragic, boala necruţătoare lăsând o amprentă dizgraţioasă pe chipu-i desăvârşit, care i-a inspirat pe toţi regizorii de film şi teatru cu care a lucrat. În ultimii ani ai vieţii s-a retras, nedorind să comunice cu nimeni. Ecaterina Malcoci a scris o pagină de aur în istoria artei naţionale, devenind un nume de referinţă pentru cultura noastră.
16. Igor Chistol
Născut: 7 septembrie 1971
Actor de forţă chiar de la venirea lui în teatrul moldovenesc (apreciat drept unul dintre cei mai talentaţi „şciukinişti”), Igor Chistol a adus în scenă ceea ce lipsea acut teatrului nostru – eroul, prototipul bărbatului frumos, imaginea frumoasă a tabloului scenic. Spre deosebire de acest prototip, însă, Chistol era şi un bun actor, chiar unul de bază pentru orice piesă. Frumuseţea fizică şi talentul, forţa actoricească se îmbină de minune la Igor Chistol, ceea ce-l făcea unic în toate spectacolele în care apărea. S-a lansat cu Chiriţa la Teatrul „Eugene Ionesco”, a fost Radu Ştefan în „Radu Ştefan. Întâiul şi Ultimul”, Dmitri Karamazov în „Fraţii Karamazov”, montat de Sandu Vasilache, Tata în „Hamlet”, la acelaşi regizor, şi multe alte roluri strălucite. Cu un dezvoltat simţ al comicului, dar şi cu o forţă dramatică pronunţată, Chistol era potrivit pentru toate rolurile în care era distribuit. Împreună cu familia este stabilit cu traiul în Irlanda, unde are o afacere.
17. Nelly Cozaru
Născută: 28 iulie 1962
Are infinit mai puţini ani decât roluri de teatru. A dat viaţă şi culoare multor personaje, având în palmares roluri comice, dramatice, roluri de caracter sau de ansamblu. Este o actriţă pe care o iubeşte scena. Ştie să fie potrivită, la locul potrivit, dar nu rezistă să se lase purtată de imaginaţie şi să improvizeze unde găseşte sau inventează o nişă. Boala ei este imaginaţia. Farmecul – aşijderi. O personalitate cu caracter temperamental, ştie sa fie în scenă şi mieluşel, şi hienă. Conferă rolurilor sale o tentă de erotism şi nu se ruşinează de propria feminitate. Elena Andreevna în „Unchiul Vania” la Teatrul Naţional a fost ultima ei realizare în teatru. Suntem curioşi să vedem ce schimbare va urma.
18. Gheorghe Urschi
Născut: 18 ianuarie 1947
Actor comic, regizor talentat, scenarist, textier, Gheorghe Urschi întruneşte o multitudine de talente. Este genul de om care încântă prin profunzimea trăirilor personale. Vine să confirme faptul că adevăraţii umorişti au, de fapt, un destin tragic. Iar ceea ce vedem noi în sketchurile pe care ni le prezintă sunt „vârfurile unor trăiri personale”, cum spune amicul nostru Andrei Porubin. Dintre toţi artiştii pe care îi avem, Gheorghe Urschi este, poate, cel mai inaccesibil, dar, chiar şi atunci când reuşim să avem acces la el, nu este nici pe departe înţeles până la capăt. Are o capacitate extraordinară de a trăi clipa şi este foarte romantic şi sentimental.
19. Victor Soţchi-Voinicescu
Născut: 22 ianuarie 1945, or. Floreşti
Debutează strălucit în filmul „Poienile roşii”, în 1966. Din 1986, se mută cu traiul în Franţa. Actor de teatru şi film, se manifestă, în special, în cinematografie, cu o serie de roluri excepţionale, printre care nu-l putem trece cu vederea pe cel al lui Radu Negrescu din filmul „Singur în faţa dragostei”. Pentru rolul din pelicula „Un bătrân ducea un cal”, îi revine Premiul I pentru cea mai bună interpretare de rol masculin la Festivalul Republican de filme „Molodosti-80”, desfăşurat la Kiev.
20. Petru Hadârcă
Născut: 8 mai 1963, or. Sângerei
Un actor şi un regizor foarte talentat. Artist de factură comică cu un evident simţ al umorului. Este un artist desăvârşit, plastic, ştie să danseze şi să cânte foarte bine, este un bun declamator, este actorul care poate ţine un spectacol de unul singur. A jucat un timp la Bucureşti alături de mari actori români, talentul şi rolurile pe care le-a făcut au generat numai ecouri pozitive în presa românească de specialitate. Este şi un regizor talentat, fapt ce ne-o demonstrează, în special, montările sale după Caragiale la Teatrul „Ginta Latină” („O noapte furtunoasă” şi spectacolul de revistă „Mofturi parfumate”). Nu-l putem uita nici din memorabilele sketch-uri de la televiziune, pe care tot el le regiza şi în care apărea alături de actorul Anatol Burlacu. În prezent montează spectacole în România.
21. Sandu Vasilache
Născut: 18 iulie 1964
Cei care au avut ocazia să-l vadă în spectacole, vorbesc cu multă dragoste despre actorul Sandu Vasilache. Are un magnetism deosebit, iar în scenă emană o duritate nespecifică caracterului său calm, cumpătat. Vasilache este enigmatic, actorul misterului scenic, al lucrurilor spuse aluziv. Pe scenă spune una, dar jocul său sugerează altceva. Prin forţa sa actoricească este foarte convingător, polifonic. Sugerează emoţia, fără să o arate demonstrativ. Trăirile sale sunt mult mai ascunse şi te îndeamnă să-l descoperi. Această latură artistică o găsim şi în spectacole sale, neterminate parcă, spectatorul fiind cel căruia îi revine rolul de a sfârşi gândul sau de a descoperi metafora.
22. Mihai Curagău
Născut:15 august 1943,
satul Bălăneşti, Nisporeni
În1960, când Mihai Curagău a venit la Conservatorul de Stat „G. Muzicescu” din Chişinău, a încălţat pantofii mamei şi, bine educat, a bătut în uşa de lemn de la intrare, vădit nedumerit de faptul că nu-i răspunde nimeni. Noroc de femeia de serviciu, care nu l-a gonit. Actor comic prin excelenţă, Mihai Curagău este unul dintre cei mai serioşi actori din Basarabia, referindu-ne, în special, la seriozitatea cu care îşi tratează rolurile. Actorii de la „Satiricus” glumesc că Mihai Curagău este un „om bun şi tare economicos” – pentru costumele lui e nevoie de trei ori mai puţină stofă decât pentru cele ale lui Cucuruzac. A debutat la Teatrul „A. S. Puşkin”, unde joacă, preponderent, roluri de comedie. Prin talentul şi sensibilitatea sa, Mihai Curagău ştie să însufleţească până şi scândura scenei. Din 1993, este actor la „Satiricus”. Nu doar spectacolele de teatru sunt cele care deţin un loc important în palmaresul lui Mihai Curagău. Cunoscute sunt apariţiile sale în peliculele cinematografice, maestrul având o filmografie impresionantă. În cinematografie debutează în 1967, în filmul lui Gheorghe Vodă „Se caută un paznic”, unde joacă rolul lui Michiduţă.
23. Vasile Zubcu-Codreanu
Născut: 12 februarie 1948, or. Nisporeni
Şi-a început activitatea în calitate de actor la Teatrul „Luceafărul”. În prezent este actor la „Mihai Eminescu”. În 1986 a jucat rolul lui Eminescu în spectacolul „Luceafărul”, apreciat drept cel mai bun rol din cariera actorului. Înzestrat cu mult har şi sensibilitate artistică, dar şi cu o dicţiune perfectă, Zubcu-Codreanu este o vedetă a filmului naţional (în perioada în care acest gen al artei mai avea viaţă). În cinematografie a debutat în 1971, în filmul lui Emil Loteanu „Lăutarii”.
24.Andrei Porubin
Născut: 27 august 1962
satul Holercani, r-nul Dubăsari
Jurnalist, actor, show-man, Andrei Porubin este un om dăruit cu o mulţime de talente. La început s-a afirmat în calitate de jurnalist radio, mai apoi s-a lansat în televiziune. Dar visul lui dintotdeauna a fost actoria. Atât doar că în anul în care a absolvit Andrei şcoala, la Institutul de Arte nu se luau studenţi pentru facultate de actor de teatru şi cinema. A reuşit însă să-şi vadă visul cu ochii. Când era deja jurnalist afirmat, a studiat actoria în clasa lui Veniamin Apostol. Şi tot atunci, când toată lumea era cu ochii pe ei, a debutat pe scenă. A jucat în „Romeo şi Julieta” la Naţional, apoi în „Avatarii faraonului Tla” la Teatrul Poetic „A. Mateevici”. Mai recent am avut posibilitatea să-l vedem, alături de Angela Sochircă în „Veneţianul anonim”, spectacol montat de Sandu Cozub la Teatrul „Eugene Ionesco”. Actor de factură tragico-comică, Andrei Porubin radiază în scenă şi transmite această luminozitate şi celor din sală. Cu o dicţie foarte bună, atent şi totodată degajat în gesturi, Andrei Porubin este o fire sensibilă care, atât în scenă, cât şi în viaţa de zi cu zi, are imaginea „omului potrivit la locul potrivit”.
25. Ala Menşicov
Născută: 9 februarie 1961
Actriţă a Teatrului „Eugene Ionesco”, Ala se deosebeşte mai ales printr-o conştiinciozitate şi responsabilitate ieşită din comun. Toate reuşitele ei în teatru se datorează, în primul rând, unei capacităţi enorme de a munci. Ea îşi trăieşte rolul pe scenă din prima până în ultima clipă, are o forţă uluitoare de a îmbrăca cămaşa personajului căruia îi dă viaţă, de a te convinge de adevărul celor jucate, încât rămâi să te întrebi unde e hotarul dintre realitate şi ficţiune. Actriţă dramatică, Ala are şi un dezvoltat simţ al umorului. Rolurile ei de anvergură sunt Arkadina din „Pescăruşul”, Regina din „Regele moare”... ne-ar lua prea mult timp să le amintim pe toate. Nu putem neglija talentul şi forţa unei actriţe care a dus pe umeri povara „femeilor lui Picasso”! Etichetată ca fiind o actriţă „tehnică”, Ala Menşicov a spulberat aceste îndoieli în „Elisabeta I”, reuşind să deturneze toate clişeele şi etichetările şi să ne facă să vorbim despre ea ca despre un fenomen aparte în galeria vedetelor feminine ale teatrului din Basarabia.
26. Vasile Tăbârţă
Născut: 1 ianuarie1940, satul Zăicani, Bălţi
Decedat: 10 februarie 2004 , or. Chişinău
Când spunem Vasile Tăbârţă, gândul ne duce imediat la filmele „Moş Ion în cosmos” sau „Tunul de lemn”. Dar cine îl poate uita după rolul lui Iuda Iscarioteanul din spectacolul televizat montat de Sandri Ion Şcurea?! Actor de caracter, Vasile Tăbârţă este cunoscut mai mult din rolurile comice pe care le-a interpretat în filme. La „Satiricus” face, însă, roluri care îi pun în valoare puternica lui forţă dramatică. În cinematografie debutează în filmul lui Iacob Burghiu „Nu crede ţipătului păsării de noapte”, cu rolul lui Nicolae. Are roluri episodice în „La porţile satanei”, „Fii fericită, Iulia!”, „Corbii prada n-o împart”. Lucra la un film cu regretatul Ion Popescu, dar boala necruţătoare i-a răpit pe ambii în plină forţă.
27. Dumitru Fusu
Născut: 29 martie 1938
Face parte din „generaţia de aur” a „şciukiniştilor” Ungureanu, Malcoci, Todorov, Sandri Ion Şcurea ş. a., dar dintre toţi el a fost primul remarcat şi numit „geniu al teatrului” în presa românească. Articolele au apărut după ce un grup de ziarişti români a avut posibilitatea să-l vadă jucând. În acea perioadă, la „Luceafărul” venea multă lume, pentru că era un teatru bun şi lumea avea actorii săi preferaţi. Unul dintre ei era Dumitru Fusu. Orice spectacol în care apărea era o adevărată sărbătoare. Părăseşte teatrul în momentul în care pleacă din teatru Nadejda Aroneţcaia şi, împreună cu ea, pleacă la teatrul din Tiraspol. Întors la Chişinău, nu va reveni pe scena „Luceafărului”, va face teatrul unui singur actor. A avut puţine roluri, dar toate au fost excepţionale, pentru că este un actor complet. Scrie versuri, scenarii, muzică, cântă, pictează şi duce un mod sănătos de viaţă. Pentru el scena este un altar, iată de ce toată viaţa a făcut sport, a fost vegetarian, a renunţat la micile plăceri ale vieţii în numele scenei. Paradoxal, dar tocmai el, omul care a avut un mod de viaţă impecabil, este acum ţintuit la pat după ce a suferit un ictus. Noi, cei cărora ne-a prilejuit atâtea sărbători, ne rugăm să se întâmple o minune.
28. Constanţa Târţău
Născută: 14 septembrie 1930
O actriţă imprevizibilă, atât pe scenă, cât şi în viaţa de zi cu zi. A ştiut să ne surprindă frumos. Extrem de talentată, dar şi de o intuiţie remarcabilă, învăţa lucrurile din mers. Era atât de spontană, încât te făcea să te îndoieşti asupra faptului dacă a învăţat replica pentru spectacol sau ea s-a născut atunci, în momentul trăirii actului artistic, pe scenă. Firească şi cu un şarm aparte, talentul de care deborda făcea din ea o femeie extrem de frumoasă şi atractivă. Frumuseţea fizică, aureolată de un mister interior, o transforma într-un personaj ireal, nepământean. Dicţiunea ei melodioasă, curat românească, dulce, te răscolea, îţi dădea fiori. Acesta, de fapt, era şi motivul pentru care era persecutată, ca şi alţi colegi de generaţie de la „Şciukin”, „handicapul” cărora era acela că nu cunoşteau limba moldovenească şi refuzau s-o recunoască. Vă mai amintiţi cum ne ţinea vrăjiţi, lipiţi cu urechile de aparatul de radio în fiecare sâmbătă, la „Teatrul la microfon” de la Radio Moldova? Cine îi poate uita vocea?
29. Sandri Ion Şcurea
Născut: 14 noiembrie 1935, satul Vadul lui Isac, Vulcăneşti
A absolvit Şcoala „Şciukin” din Moscova, profilul actor de teatru şi film. Face parte din generaţia de aur (anii 60) a „luceferiştilor”, atunci când publicul venea la teatru să vadă trei mari actori: pe Caraciobanu, Malcoci şi pe el, aristocratul. Se manifestă ca actor de comedie, dar interpretează şi roluri tragico-lirice. Este regizorul inegalabilului spectacol „Chiriţa în provincie” la „Luceafărul”. În 1970 este numit director al Teatrului ”Luceafărul”. În film debutează în 1961, în „Insula vulturilor”. Urmează o serie de filme care-l plasează în galeria celor mai îndrăgiţi actori ai filmului naţional. Rolurile care l-au consacrat sunt cele din „Aşteptaţi-ne în zori”, „Gustul pâinii” şi „Ultima noapte în rai”.
30. Dina Cocea
Născută: 12 februarie 1944
Rolul Julietei a consacrat-o. Deşi a atins o vârstă respectabilă, rămâne „Julieta scenei noastre”. O actriţă foarte frumoasă, dar atentă şi la frumuseţea interioară, pe Dina Cocea trecerea anilor pare să o facă şi mai frumoasă. Are o dicţiune excepţională, o voce melodioasă, o vorbire dulce şi curată românească. Dina Cocea a creat de-a lungul anilor chipuri memorabile în teatru. A fost cea mai convingătoare Pepi Ciorap-Lung din câte s-au jucat până acum în teatrele noastre. Pe scenă o vedem în rolul Oltei în piesa „Oltea, muma lui Ştefan cel Mare”
de Andrei Strâmbeanu,
jucată la Naţional.
31. Vlad Ciobanu
Născut: 31 iulie 1967
Şcolit la MHAT, a părăsit prestigioasa şcoală de teatru în favoarea Teatrului „Eugene Ionesco”, ceea ce l-a întristat foarte mult pe Bogomolov, care a insistat ca Vlad Ciobanu să rămână la Moscova cel puţin încă un an. „Dacă pleci, nu poţi să te consideri elevul meu”, a insistat celebrul profesor, dar Vlad Ciobanu era prea entuziasmat de mişcarea teatrală care luase avânt revoluţionar în Basarabia. Şi a venit la Chişinău. Se distingea clar printre colegii de facultate cu o dulce vorbire şi pronunţie românească, neobişnuită pentru orăşeni, având o vastă cultură generală şi o experienţă cinematografică la activ: îl jucase pe Eminescu tânăr în filmul omonim al lui Emil Loteanu. Era un debut strălucit, semăna izbitor cu Eminescu aşa cum îl ştim noi din toate manualele de literatură română din care am învăţat la şcoală, de se mira toată lumea de unde l-a găsit Loteanu. A jucat la „Luceafărul” în perioada în care directorul acestuia era Mihai Fusu. Este momentul în care Vlad Ciobanu face în teatru cele mai bune roluri din cariera sa: Hamlet, Macbeth, Don Juan. În prezent este profesor la Academia de Muzică, Film, Teatru şi Arte Plastice şi angajat la Naţional. În teatru nu l-am mai văzut de mult. Una dintre recentele sale realizări actoriceşti este Autorul în spectacolul „Elisabeta I” de la „E. Ionesco”.
32. Silvia Luca
Născută: 26 ianuarie 1968
O actriţă talentată, inteligentă şi frumoasă, dar de un şarm glacial, la înălţimea căruia nu poţi să ajungi. Emană lumină, este exactă în jocul său, foarte expresivă. Ştie să atragă. Dar şi să pună la punct. Atrage doar până la „distanţa permisă” de buna cuviinţă. Îşi realizează conştiincios rolurile, ştie să le trăiască în scenă, dar nu este genul de om care îţi permite să-i priveşti în suflet, deşi ştie să ajungă la sufletele oamenilor.
33. Igor Caras
Născut: 16 august 1966, or. Bălţi
Fiind desemnat de UNITEM, câţiva ani la rând, Cel mai bun actor al anului, puţină lume ştie secretul lui Igor Caras - este gângav. Cea mai tristă amintire din copilăria lui este ceea când era trecut de profesoară la tablă: „Ştiam poezia pe de rost, o repetam acasă la nesfârşit, în faţa oglinzii, o jucam, dar când ieşeam la tablă, nu puteam scoate un cuvânt. Colegii râdeau de mine, iar învăţătoarea îmi punea nota doi şi mă trimitea la loc. N-o să uit cum mă închideam în WC şi plângeam. Probabil, de acolo porneşte dorinţa de a reuşi, de a putea să vorbesc frumos, coerent. M-a urnit din loc gândul că voi putea vorbi în faţa lumii”. Igor Caras este, probabil, cel mai aplaudat actor din ultimii zece ani. Rolurile pe care le creează sunt excepţionale. Este afectuos, spiritual şi în veşnică căutare. Mai nou, Igor Caras ne-a demonstrat şi talentul său lăutăresc, atât în rolul din „Grandiflora” montat de Sandu Vasilache, cât şi la Gala premiilor „Iurie Matei” din ianuarie curent.
34. Vitalie Rusu
Născut: 12 august 1941
Încă de la apariţia sa în teatru, a fost declarat unul dintre cei mai buni actori ai scenei naţionale. Este actorul care umple scena printr-o simplă apariţie. Despre genul ăsta de artişti se spune că sunt „actori de la Dumnezeu”. „Diamantul” din galeria rolurilor pe care le-a intepretat, este rolul lui Hlestakov din „Revizorul”, montat pe scena naţionalului chişinăuian de Andrei Băleanu. Este un actor de factură grotească, rolurile care i se potrivesc şi pe care le-a interpretat sunt cele ale personajelor bizare, cu filon dramatic, mai pe înţeles fie spus, este prototipul actorului nebun atins de genialitate. Şi a jucat astfel de roluri – Ion Nebunul în „Năpasta” (în montarea lui Zamfirescu). A apărut şi în filme, dar şi în spectacole televizate. A strălucit, la propriu şi la figurat în rolul lui Kaiafa din spectacolul „Iuda Iscarioteanul” de Sandri Ion Şcurea, avându-l ca partener pe Vasile Tăbârţă în rolul lui Iuda. Ultimul rol în teatru în Republica Moldova l-a avut în 1996, în spectacolul după piesa lui Nicolae Negru „Revine marea salmaţiană şi ne întoarcem în Carpaţi”, montat la Teatrul „A. Mateevici”. Vitalie Rusu a jucat rolul Idiotului. Peste nouă ani revine în teatru în piesa lui Andrei Strâmbeanu – „Oltea”, în rolul lui Ştefan cel Mare, interpretând primul rol dramatic din cariera sa.
35. Anatol Durbală
Născut: 24 mai 1970
Despre Durbală se spune că e artistul ideal, întrunind 95 la sută de muncă asiduă şi inteligenţă şi 5 la sută talent. Discipol al marelui Bogomolov, a învăţat teatru adevărat de la Ilie Todorov, pentru care are un respect deosebit. „Todorov este revelaţia şi dragostea mea în sens profesionist. Este singurul profesor după Bogomolov care a ştiut să scoată din mine mai mult decât îmi închipuiam eu că pot da”. În teatru, Anatol Durbală are un palmares impresionant. A jucat mai ales antieroi, dumnezei sau draci. Publicul nu-l poate uita pe Zamuhrîşkin din „Jucătorii”, rol care i-a adus premiul UNITEM pentru cel mai bun actor de planul doi. Nu ne-au lăsat indiferenţi nici Tartuffe, Mephisto, Yorick, Melchiade, Mefistofele sau doctorul Smil... Concepţia lui despre actorie? „Un actor ideal, după mine, trebuie să fie ca un vas gol. Neapărat gol, gata oricând să fie umplut cu orice. Trebuie să posede cultura şi inteligenţa de a fi în orice moment Cineva, rămânând mereu Nimeni”.
36. Mihai BĂdicheanu
Născut: 15 octombrie 1919, Chişinău
Decedat: 2 aprilie 1998, Chişinău
Actor şi regizor, Mihai Bădicheanu a studiat la Academia de Arte Dramatice din Bucureşti. În 1941 a fost deportat, revine în 1947 şi este supus iar represaliilor. Până în 1956 se află în Siberia. Îşi recapătă dreptul de a reveni la vatră în 1963. Actor de caracter, Mihai Bădicheanu a manifestat interes şi pentru regie, realizând o serie de pelicule cinematografice. Debutează cu filmul „Între cer şi pământ”, iar filmul „Strada felinarelor stinse” este, în mare, biografic. Este distribuit în filmele lui Loteanu - „Poienile roşii”, Kalik – „A iubi”, Gagiu – „Zece ierni pentru o vară”. Deşi a jucat în aceste pelicule roluri de planul doi, Bădicheanu a dat dovadă de o mare forţă de convingere.
37. Iurie Negoiţă
Născut: 5 noiembrie 1946
Absolvent al Institutului de Artă Teatrală „GHITIS” din Moscova, specialitatea actor de teatru şi cinema. După absolvirea institutului, se angajează la Teatrul Naţional. În prezent este directorul Naţionalului chişinăuian. Şi-a început cariera cu rolul lui Romeo în drama lui Shakespeare „Romeo şi Julieta”. A urmat Florindo în „Slugă la doi stăpâni” şi A. S. Puşkin în „Paşii comandorului”. Pentru rolul lui Bertrand din „Vecina de alături” îi revine titlul de Cel mai bun actor al anului pentru stagiunea 2003, premiu oferit de UNITEM.
38. Ilie Todorov
Născut: 27 februarie 1936
Decedat: 12 ianuarie, 2005
A făcut, la propriu şi la figurat, Teatrul „Luceafărul” de altă dată, cea mai strălucită instituţie de cultură de la începutul anilor 70 din Basarabia, teatru la ale cărui premiere cumpărau bilete spectatori din toate colţurile URSS. A fost îndepărtat mişeleşte de la conducerea acestui teatru de unii dintre cei la a căror formare profesională contribuise. Nu a protestat, nu a reproşat nimic nimănui. Replica sa la toate intrigile au fost montările şi rolurile sale, inegalabile în teatrul moldovenesc. Şi în timpul regimului, şi în cel al dezgheţului, dar şi în democraţie, Ilie Todorov a fost ceea ce obişnuim a numi „rezistenţă prin cultură”. Realizările sale sunt spectacolele pe care le-a făcut, chipurile pe care le-a creat. Un spectacol mai integru decât cea de-a doua montare a „Jucătorilor” lui N. V. Gogol de Todorov în 2000, n-a mai văzut spectatorul şi critica din Basarabia de la acei de pomină ani 70 ai Teatrului „Luceafărul”. Numele lui Todorov pentru cultura basarabeană echivalează cu omenie, respect, cumsecădenie şi demnitate, precum şi - cel mai important – profesionalism. A avut un fel aparte de a lucra cu tânăra generaţie, iar plecarea sa a creat un gol imens, clătinând din temelii şcoala basarabeană de teatru.
39. Angela Ciobanu
Născută: 17 octombrie 1969
A absolvit MHAT în 1992 şi a fost angajată în trupa Teatrului „M. Eminescu”. Este remarcată de critica de specialitate şi spectatori chiar de la venirea sa în teatru. În primul an de activitate în Naţional, talentul îi este răsplătit pentru rolul din „Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, spectacol care primeşte în 1992 premiul pentru Cel mai bun duet teatral, desemnat de UNITEM. În 1995 devine actriţa anului pentru rolul domnişoarei Cucu din „Steaua fără nume” şi, tot în acel an, primeşte premiul Cea mai bună actriţă de caracter. Ulterior UNITEM o desemnează cea mai bună actriţă a anului 2001, apoi a anului 2003. Angelei Ciobanu îi reuşesc de minune şi rolurile de comedie, fiind foarte sensibilă şi expresivă. Actualmente, face parte din echipa „Teatru +”.
40. Jan Cucuruzac
Născut: 9 februarie 1949
Un actor ieşit din toate tiparele, un chip foarte rar în arealul actoricesc din Basarabia. Este unic prin felul său de a transmite emoţia artistică, atât în spectacolele de teatru, cât şi în rolurile pe care le face în cinema. Este, preponderent, actor comic. Are simţul improvizaţiei şi colegii săi îl caracterizează drept un foarte bun partener de scenă. Rolul lui Pristanda ne-a făcut să râdem cu hohote, dar şi să lăcrimăm cu aceeaşi intensitate, prin convingerea cu care a redat marile mizerii ale societăţii noastre, dar şi a sufletului uman, convingându-ne că nimicnicia este firească, ca şi sughiţul, dar şi sugerându-ne că pot fi controlate, sau că există localuri ascunse ochiului în care pot fi practicate, cum ar fi baia, spre exemplu. Rolurile lui Bezdomnîi din „Maestrul şi Margareta”, Ludovic al XIV-lea din „Moliere”, Pristanda din „O scrisoare pierdută”, Voinicul din „Bethowen cântă din pistol” vin să demonstreze multiplele posibilităţi actoriceşti ale lui Jan Cucuruzac.
41. Gheorghe Grâu
Născut: 17 septembrie 1961
Mare actor de film. Foarte expresiv, natural, un profil extraordinar, este cunoscut mai mult pentru rolurile sale din film. A avut toate caracteristicile unui actor de forţă, fiind chiar cel mai în vogă actor de cinema al anilor’80. Rolurile care l-au consacrat sunt cele din „Ar fi avut o altă soartă” – Florin şi „Corbii prada n-o împart” – Cornel. Din păcate, nu a fost ferit de drama cu care se confruntă majoritatea actorilor din Republica Moldova. Nu a avut parte de regizori care să-i pună în valoare enormul potenţial al lui Gheorghe Grâu. Se spune că nu există actor la noi care să recite mai frumos din Bacovia cum o face Gheorghe. În ultimul timp este actor la Teatrul Poetic „Alexe Mateevici” din capitală.
42. Domnica Darienco
Născută: 15 ianuarie 1919 în satul Dolinsc, Ananiev, regiunea Odesa
Interpretă a peste o sută de roluri pe scena Teatrului Naţional, în pofida vârstei onorabile, actriţa participă activ la viaţa teatrală a republicii, măcar şi prin faptul că este preşedintele Ligii Veteranilor Scenei din Moldova. Domnica Darienco a consacrat decenii în şir scenei, fiind, de formaţie, actriţă de teatru, dar „a păcătuit” şi cu filmul, prilejuindu-ne clipe de neuitat. Şi-a început activitatea în teatru, în 1937, la Teatrul dramatic „A. S. Puşkin”, iniţial la Tiraspol, iar din 1944 – la Chişinău. În cinematografie debutează cu rolul Oarbei în filmul „Andrieş”, turnat la studioul „A. Dovjenco” din Kiev.
43. Ion Popescu
Născut: 4 februarie 1949
Decedat: ianuarie 2005
La începutul carierei sale s-a remarcat în calitate de actor al teatrului de păpuşi, activând la „Licurici”. Ulterior a fost actor în Teatrul municipal Satiricus „Ion Luca Caragiale”, a regizat filme, a apărut în filme, a scris scenarii pentru filme. Un actor foarte talentat, unul dintre puţinii chemaţi în această meserie. Actor de vocaţie şi nu de meserie, n-ar fi schimbat pe nimic actoria, fiind îndrăgostit de artă. Un actor şi un regizor cult, un om calm şi cumpătat, dar spiritual şi blajin. Plecarea lui fulgerătoare ne doare pe toţi.
44. Mihaela Strâmbeanu
Născută: 24 ianuarie, 1972, or. Chişinău
O actriţă talentată şi frumoasă, un partener de scenă în care poţi avea încredere (aşa spun toţi colegii ei). Este dinamică, vie, o actriţă foarte bună, dar, din păcate, nerealizată. Actriţă de un dramatism tulburător, Mihaela Strâmbeanu nu a avut încă norocul să lucreze cu un regizor care să o distribuie într-un rol adecvat talentului şi personalităţii ei complexe. Dar chiar distribuită în roluri de planul doi, reuşeşte să umbrească actriţele de prim plan prin fizicul său impunător, prin expresivitate şi prin rostirea scenică impecabilă.
45. Sergiu Finiti
Născut: 25 martie 1952
Unul dintre cei mai plastici artişti, un Charlie Chaplin contemporan, Sergiu Finiti este artist universal, cântă, scrie versuri, este şi actor de film . Calitatea distinctă a lui Finiti este universalitatea şi plasticitatea sa lăuntrică şi fizică. Se remarcă atât în roluri comice, cât şi dramatice. Nu poate trece neobservat după rolul său din filmul „Şatra” de Emil Loteanu. În teatru s-a remarcat prin rolurile lui Ursu din „Ciuleandra”, Azazelo din „Maestrul şi Margareta” de Bulgakov, Farfuridi din „O scrisoare pierdută” de Caragiale, Patronul din „Salvaţi America!” de Crudu.
46. Andrei Sochircă
Născut: 13 decembrie 1953
Localitate: Dubna, Soroca
Face parte din generaţia de şciukinişti care s-a reîntors acasă, după studii, în ’85. Andrei Sochircă joacă, mai întâi, la Teatrul „Luceafărul”, după care, împreună cu colegii săi de generaţie, pun bazele Teatrului „Eugene Ionesco”. Andrei Sochircă se face remarcat cu roluri absolut senzaţionale în „Cântăreaţa cheală”, „Aşteptându-l pe Godot”, „Pescăruşul”. Maturitatea artistică a actorului survine odată cu „Maestrul şi Margareta” şi „Cavalerul Tristei Figuri” la „Mihai Eminescu”. În ultimii ani, colaborează intens cu compania teatrală „Teatro di Castalia”. Andrei însă se declară liber profesionist şi spune că este dispus să colaboreze cu orice teatru care este în măsură să-i propună un rol serios.
47. Petru Oistric
Născut: 3 decembrie 1971, satul Beştemac, Leova
„Şciukinist” şi el, comediant de excepţie, Petru Oistric este actorul care te face să râzi chiar şi atunci când eşti conştient de penibilul situaţiei. Actor foarte talentat, Petru Oistric are trucurile sale, îndemânarea unică şi irepetabilă de a te câştiga de partea lui. Se distinge imediat, chiar şi în spectacolele în care face figuraţie. Este actorul care, vorba aia, „umple scena”, o adevărată binefacere pentru partenerii de scenă, pe care îi ambiţionează şi îi provoacă la un „meci amical de teatru”.
48. Eugenia Toderaşcu
Născută: 10 octombrie 1936, satul Hlinaia, Slobozia
Actriţă de teatru şi film, Eugenia Toderaşcu a fost, timp de 27 de ani, angajată a Teatrului „Luceafărul” (1960-1987), apoi la Teatrul dramatic rus „A. P. Cehov” din Chişinău. În 1993 este actriţă la Teatrul de Buzunar, apoi la „Mihai Eminescu”. În film debutează în 1965, în „Ultima lună de toamnă”. Rolul Catincăi din „Călătorie de nuntă” este marcat de personalitatea actriţei. În cinematografie mai are o serie de roluri secundare, dar de orientare dramatică.
49. Vitalie Drucec
Născut: 15 august 1971
A absolvit Şcoala Superioară de Artă Teatrală „B. Şciukin” din Moscova. După absolvire, din 1993 până în prezent, este actor al Teatrului „Eugene Ionesco” din Chişinău. Rolul lui Hlestakov în „Revizorul” este unul dintre cele mai importante în cariera sa. Pe lângă rolurile pe care le-a interpretat la „E. Ionesco” (a jucat aproape în toate montările acestui teatru), Vitalie Drucec a mai apărut în spectacolele „Luceafărului” din Chişinău şi Teatro di Castalia, Italia. În 2004 debutează la „E. Ionesco” în calitate de regizor cu monologul „Femeile lui Picasso. Jacqueline” de Brian McAvera. Şi când toată lumea credea că regia de teatru este pentru Drucec doar o aventură, acesta mai „păcătuieşte” o dată. De data asta cu spectacolul „Lecţia” după Ionesco.
50. Valeriu Cazacu
Născut: 18 februarie 1948
Este unul dintre puţinii actori din Basarabia care au studiat muzicalul şi posedă o solidă pregătire în acest domeniu. Valeriu Cazacu de la „Satiricus” s-a lansat în mai multe ipostaze, dar este un mare actor dramatic. Din păcate, această calitate a actorului este mai puţin exploatată. Valeriu Cazacu este un actor plastic şi un foarte bun cântăreţ. Nu-i place să se repete în scenă, iată de ce acelaşi rol este diferit la o nouă reprezentaţie, deşi nu se abate niciodată de la subiect. Este un maestru al improvizaţiei, dar şi unul dintre cei mai disciplinaţi actori, care are încredere în regizorii cu care lucrează şi pe care îi ascultă cu mare atenţie. În teatru, la „Satiricus”, l-a jucat pe Moţoc în spectacolul cu acelaşi nume, pe Caţavencu din „O scrisoare pierdută”, pe Arhiepiscopul de Sargon în „Moliere”, pe Caiafa în „Maestrul şi Margareta” şi lista continuă, pentru că regizorul Sandu Grecu şi-a propus să arate publicului faţa adevărată a lui Valeriu Cazacu şi l-a distribuit în două lucrări speciale, care vor vedea curând lumina rampei.
